Educația în România

Populația școlară este totalitatea copiilor din creșe și grădinițe, a elevilor și a studenților cuprinși în procesul de instruire dintr-un an școlar sau universitar, în cadrul educației formale, indiferent de forma de învățământ, de programul de studii și de vârstă.

Fiecare an de pe această pagină este un an ȘCOLAR, nu un an calendaristic. INS etichetează coloana „Anul 2025” și înțelege anul școlar 2025/2026 — o spune în propriile observații și se vede în date: creșele, despre care INS scrie că au intrat în indicator „începând cu anul școlar 2014/2015”, apar prima dată exact la 2014.

Definiția s-a schimbat exact în acel an, iar INS nu o marchează ca întrerupere. Până în 2013 totalul cuprindea preșcolarii, preuniversitarul și studenții de la licență; din 2014 cuprinde în plus creșele, masterul și doctoratul. Creșterea de 2,3% dintre 2013 și 2014 este în întregime o schimbare de definiție: pe definiția veche, anul 2014 ar fi fost cu 1,8% mai mic decât 2013. De aceea sunt două linii, nu una.

Rata abandonului școlar se calculează ca diferența dintre elevii înscriși la începutul anului școlar și cei aflați în evidență la sfârșitul lui. Când lipsește o valoare, motivul nu este că INS n-a publicat-o încă: INS scrie că valorile lipsă apar atunci când numărul elevilor a CRESCUT de la începutul la sfârșitul anului școlar, adică atunci când rata ar fi negativă.

Rata abandonului și rata părăsirii timpurii a școlii măsoară lucruri diferite și diferă între ele de ordinul a șaptesprezece ori. Prima este administrativă, pe un an școlar și pe un nivel de educație anume. A doua vine dintr-o anchetă în gospodării și privește tinerii de 18–24 de ani care au terminat cel mult gimnaziul și nu mai învață nimic. O propoziție de tipul „abandonul școlar în România este de 15,5%” ar fi pur și simplu falsă.